Publicat pe: 03.08.2025 | Categorie: Dezvoltare Psiho-Personala
Cercul Femeilor Misto Constanta
Sunt multe femei minunate în Constanța – femei de carieră, femei de succes, femei care au trecut prin multe și vor mai mult de la viață. Femei care își doresc ieșiri frumoase, conversații autentice, schimb de idei și experiențe, un spațiu în care să se simtă susținute, văzute și înțelese.
Așa s-a născut Cercul Femeilor Mișto – un grup dedicat femeilor care vor să iasă din rutină, să se conecteze cu alte femei faine, să crească împreună, să se bucure de ieșiri, ceaiuri, sucuri, discuții sincere și poate chiar colaborări profesionale.
Ieșirile noastre sunt gratuite, fiecare își achită consumul propriu. Doar în cazul evenimentelor speciale pe care le organizez eu (ateliere, retreaturi etc.) va exista un cost clar comunicat în prealabil.
Eu sunt Mihaela Bălăceanu, terapeut, și am grijă personal ca acest cerc să rămână un spațiu cald, armonios și curat energetic, unde fiecare femeie se simte liberă să fie ea însăși. 🌺
🌈 Cred cu tărie că Femeia este putere, este lumină, este dezvoltare. Cu cât ne înconjurăm de oameni frumoși, cu atât mai mult ne îmbogățim viața și sufletul.
Dacă simți că rezonezi și ai aceleași intenții – de creștere, conexiune și voie bună – scrie-mi la 📞 0725 512 240 și, dacă simțim că e potrivit, te adaug cu drag în grupul nostru de WhatsApp.
Hai să ne cunoaștem, să ne susținem și să construim o comunitate de femei autentice și valoroase.