Părinți Echilibrați – Copii de Succes
Un copil nu are nevoie de părinți perfecți. Are nevoie de părinți care învață, cresc și cer ajutor atunci când este nevoie.
Inițiator: Psiholog Mihaela Bălăceanu.
Parteneri: Asociația United Hands România și Rotary Club Marea Neagră.
Campania este dedicată părinților și copiilor și urmărește să ofere educație psihologică, sprijin emoțional și acces la specialiști, astfel încât fiecare familie să poată rupe cercul suferinței transmis din generație în generație.
Despre campanie
Fiecare copil vine pe lume cu potențial, curiozitate și dorința de a iubi. Modul în care va învăța să se raporteze la sine, la ceilalți și la viață este influențat în primul rând de mediul în care crește.
Dezvoltarea emoțională a copilului începe în familie. Relația cu părinții, climatul emoțional din casă, conflictele, criticile permanente, lipsa conectării emoționale, neglijarea sau traumele repetate pot lăsa urme care îl însoțesc până la vârsta adultă.
Mulți părinți își doresc copii fericiți, încrezători și echilibrați. Caută școli mai bune, activități suplimentare, terapii, meditații și soluții pentru dificultățile copilului. Uneori este însă trecut cu vederea faptul că un copil este influențat zilnic de starea emoțională, comportamentele și atitudinea adulților care îl cresc.
Copiii învață prin exemplu. Ei observă tonul vocii, modul în care părinții gestionează stresul, felul în care comunică, conflictele din familie, apropierea emoțională, limitele, iubirea și respectul.
Ce aduce în atenție campania
Cui se adresează
De ce este nevoie de această campanie?
Sănătatea emoțională a copiilor este una dintre marile provocări ale prezentului. Datele și rapoartele internaționale arată că numeroși copii și adolescenți se confruntă cu dificultăți de sănătate mintală, iar multe tulburări debutează înainte de vârsta adultă.
Familia schimbă viitorul unui copil
Cercetările despre experiențele adverse din copilărie arată că mediul familial este unul dintre cei mai importanți factori care influențează dezvoltarea copilului.
Expunerea repetată la următoarele situații poate crește riscul apariției anxietății, depresiei, dificultăților școlare, problemelor relaționale, tulburărilor de comportament și chiar al unor afecțiuni fizice la vârsta adultă:
- conflicte intense între părinți;
- violență fizică sau verbală;
- critică, umilire și neglijare emoțională;
- consum de alcool sau alte dependențe în familie;
- boala psihică netratată a unui părinte;
- lipsa unui atașament sigur.
De ce lucrăm cu părinții?
Atunci când un adult începe propriul proces de conștientizare și dezvoltare personală, întreaga familie beneficiază de această schimbare.
Atunci când sprijinim un părinte, protejăm un copil. Iar atunci când protejăm un copil, schimbăm viitorul unei întregi generații.
Misiunea campaniei
Campania își propune să contribuie la dezvoltarea unei generații de copii mai echilibrați emoțional prin susținerea întregii familii. Credem că schimbarea începe atunci când părinții sunt sprijiniți, iar copiii sunt ascultați, înțeleși și ghidați într-un mediu sigur. Raza de actiune este Judetul Constanta.
Forme de desfășurare
Programul Anual de Susținere
În fiecare ediție a campaniei va fi selectat un copil, împreună cu familia sa, pentru a beneficia gratuit, pe parcursul unui an, de un program complex și integrat de sprijin psihologic, educațional și social.
Programul poate include:
Intervenția nu se adresează doar copilului, ci întregii familii, pentru a crea un climat emoțional mai sănătos, relații mai sigure și resurse care să susțină dezvoltarea armonioasă pe termen lung.
De ce este obligatorie implicarea părinților?
Un copil nu crește izolat. El se dezvoltă în interiorul familiei, iar părinții reprezintă cel mai important model de învățare, reglare emoțională și relaționare.
Participarea părinților la ședințele recomandate este o condiție esențială a Programului Anual de Susținere. Schimbările obținute în terapie sunt mai stabile atunci când familia este implicată activ, iar mediul în care copilul trăiește se transformă odată cu el.
Participarea părinților nu urmărește identificarea unor vinovați și nici judecarea stilului parental. Programul îi sprijină să își înțeleagă propriile reacții, să își dezvolte resursele și să construiască un mediu mai sigur și mai echilibrat pentru copil.
Apel către comunitate și parteneri
Psiholog Mihaela Bălăceanu, în parteneriat cu Asociația United Hands România și Rotary Club Marea Neagră, invită persoanele fizice, companiile, sponsorii, voluntarii și organizațiile să susțină această inițiativă.
Sprijinul oferit va contribui direct la procesul terapeutic, educațional și de dezvoltare personală al copilului și al familiei sale.
O donație nu înseamnă doar un obiect sau o sumă de bani. Înseamnă o investiție în sănătatea emoțională, educația și viitorul unui copil.
Evenimentul oficial de lansare
Campania „Părinți Echilibrați – Copii de Succes”
Acces: gratuit, pe bază de înscriere.
Evenimentul este dedicat părinților și copiilor cu vârsta de minimum 6 ani și marchează începutul unei inițiative comunitare dedicate sănătății emoționale a copiilor și susținerii familiilor.
Vor avea loc prezentări susținute de specialiști, activități dedicate familiilor și deschiderea oficială a perioadei de înscriere în Programul Anual de Susținere.
Obiectivele evenimentului
- lansarea oficială a Campaniei „Părinți Echilibrați – Copii de Succes”;
- creșterea gradului de conștientizare privind sănătatea mintală și emoțională a copiilor;
- informarea părinților despre rolul lor și beneficiile intervenției timpurii;
- promovarea colaborării dintre familie, școală, specialiști și comunitate;
- deschiderea înscrierilor în Programul Anual de Susținere.
Regulamentul Oficial al Programului Anual de Susținere
Campania „Părinți Echilibrați – Copii de Succes”
Art. 1 – Organizatorii
Programul Anual de Susținere este organizat în cadrul Campaniei „Părinți Echilibrați – Copii de Succes”, inițiată de Psiholog Mihaela Bălăceanu, în parteneriat cu Asociația United Hands România și Rotary Club Marea Neagră.
Art. 2 – Scopul programului
Programul are ca scop sprijinirea unei familii aflate într-o situație de vulnerabilitate emoțională, educațională sau socială, prin oferirea gratuită, pe parcursul unui an, a unui program complex de intervenție psihologică și dezvoltare personală.
Art. 3 – Perioada înscrierilor
Înscrierile se deschid odată cu lansarea oficială a campaniei, la data de 13 septembrie 2026, și rămân deschise până la data de 15 octombrie 2026. Perioada va fi comunicată de organizatori pe site-ul oficial și pe paginile de social media.
Art. 4 – Cine poate aplica
Pot aplica familiile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- familia are în întreținere cel puțin un copil înscris în ciclul gimnazial sau liceal;
- copilul locuiește împreună cu cel puțin unul dintre părinți sau cu reprezentantul legal;
- familia își exprimă acordul pentru participarea activă în program împreună cu copilul;
- există o nevoie de sprijin psihologic, educațional sau social.
Art. 5 – Modalitatea de înscriere
Înscrierea se poate realiza prin:
E-mail: mihaelabalaceanuterapeut@gmail.com
WhatsApp Mihaela Bălăceanu: 0725 512 240
WhatsApp Asociația United Hands România: 0723 311 853
Direct: în cadrul evenimentelor organizate de campanie.
Transmiterea formularului nu garantează selectarea în program.
Prin completarea formularului de înscriere, părintele sau reprezentantul legal are obligația de a declara complet și corect toate informațiile solicitate, inclusiv eventualele afecțiuni medicale, diagnostice psihologice sau psihiatrice, tulburări de dezvoltare, tratamente aflate în desfășurare, alte forme de terapie sau consiliere, precum și orice sprijin primit în prezent din partea altor asociații, fundații, instituții publice sau programe sociale.
Omiterea unor informații sau declararea unor informații false poate conduce la respingerea dosarului ori la încetarea participării în program.
Art. 6 – Procesul de selecție
Toate solicitările vor fi analizate individual. Selecția este realizată de organizatori pe baza următoarelor criterii:
- nevoia reală de sprijin;
- motivația familiei;
- disponibilitatea de implicare;
- beneficiul estimat al programului asupra copilului și familiei.
Decizia organizatorilor este finală.
Art. 7 – Beneficiile programului
Familia selectată poate beneficia, în funcție de nevoile identificate și de resursele disponibile, de:
- evaluare psihologică;
- psihoterapie individuală pentru copil;
- consiliere și psihoterapie pentru părinți;
- terapie de familie, dacă este recomandată;
- monitorizarea evoluției;
- dezvoltare personală;
- materiale educaționale;
- rechizite și cărți;
- produse de igienă;
- alimente neperisabile;
- alte forme de sprijin oferite prin partenerii și sponsorii campaniei.
Art. 8 – Obligațiile familiei beneficiare
Participarea în program presupune:
- prezența copilului la ședințele stabilite;
- participarea părinților sau a reprezentantului legal la ședințele recomandate;
- respectarea programărilor și anunțarea cu minimum 24 de ore înainte în cazul imposibilității participării, cu excepția situațiilor de urgență;
- colaborarea activă cu echipa programului pe întreaga durată a intervenției;
- informarea periodică a echipei privind evoluția copilului în mediul școlar și familial, inclusiv schimbările semnificative apărute pe parcursul programului;
- facilitarea comunicării cu unitatea de învățământ, atunci când este necesar și există acordul scris al părintelui sau reprezentantului legal;
- completarea chestionarelor, fișelor de monitorizare și a altor instrumente de evaluare solicitate;
- utilizarea responsabilă a serviciilor și resurselor oferite;
- respectarea regulamentului campaniei și a indicațiilor specialiștilor implicați;
- informarea organizatorilor cu privire la starea de sănătate a copilului la momentul înscrierii și cu privire la orice modificare ulterioară privind starea de sănătate a copilului sau a părintelui, apariția unor noi diagnostice medicale, psihologice sau psihiatrice, începerea ori întreruperea unui tratament sau a unui alt program terapeutic, precum și accesarea unor programe de sprijin oferite de alte asociații, fundații sau instituții pe durata participării.
Absențele repetate, lipsa implicării, refuzul colaborării, furnizarea de informații false sau nerespectarea obligațiilor asumate pot conduce la suspendarea ori încetarea participării în program, prin decizia organizatorilor.
Art. 9 – Confidențialitate
Toate informațiile medicale, psihologice și personale sunt confidențiale și vor fi prelucrate conform legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Art. 10 – Dreptul de imagine
Fotografiile și materialele video realizate în cadrul activităților campaniei pot fi utilizate de organizatori exclusiv în scopul promovării Campaniei „Părinți Echilibrați – Copii de Succes”, al prezentării rezultatelor proiectului și al informării publicului, în baza acordului scris al participanților sau al reprezentanților legali ai minorilor la momentul inscrierii in program.
Art. 11 – Modificarea programului
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica calendarul activităților, structura programului sau regulamentul, dacă situațiile apărute o impun, cu informarea participanților.
Art. 12 – Încetarea participării
Participarea poate înceta în următoarele situații:
- solicitarea scrisă a familiei;
- nerespectarea regulamentului;
- furnizarea de informații false la înscriere;
- lipsa repetată și nejustificată de la activități;
- comportament agresiv, discriminatoriu sau care pune în pericol ceilalți participanți.
Art. 13 – Acceptarea regulamentului
Prin transmiterea formularului de înscriere, părintele sau reprezentantul legal declară că:
- a citit prezentul regulament;
- este de acord cu condițiile programului;
- își asumă participarea activă în procesul de sprijin.
Art. 14 – Dispoziții finale
Programul are caracter social și educațional și se desfășoară în limita fondurilor, sponsorizărilor și resurselor disponibile.
Organizatorii nu garantează selectarea familiilor înscrise și nu pot fi obligați la acordarea beneficiilor în afara condițiilor prevăzute în prezentul regulament.
Apel către comunitate și parteneri
Psiholog Mihaela Bălăceanu, în parteneriat cu Asociația United Hands România și Rotary Club Marea Neagră, implementează campania „Părinți Echilibrați – Copii de Succes”, un proiect dedicat sprijinirii familiilor aflate în dificultate și prevenirii problemelor emoționale și comportamentale la copii.
Pentru ca acest program să poată fi oferit gratuit familiei selectate, avem nevoie de implicarea comunității, a companiilor, a sponsorilor și a tuturor celor care cred că fiecare copil merită șansa unui viitor mai bun.
Sprijinul oferit va contribui direct la susținerea procesului terapeutic, educațional și de dezvoltare personală al copilului și al familiei sale, pe întreaga durată a programului.
Ne poți sprijini prin:
- 💜 Donații financiare pentru susținerea ședințelor de psihoterapie, dezvoltare personală și activităților educaționale;
- 🥫 Alimente neperisabile pentru familia beneficiară;
- 🧴 Produse de igienă personală și de uz casnic;
- 🎒 Rechizite și papetărie necesare unui întreg an școlar;
- 📚 Cărți potrivite vârstei copilului pentru lectură și dezvoltare personală;
- 🤝 Alte bunuri sau servicii care pot contribui la bunăstarea și dezvoltarea copilului și a familiei.
Ne dorim ca această campanie să demonstreze că schimbarea este posibilă atunci când comunitatea se implică. O donație nu înseamnă doar un obiect sau o sumă de bani, ci o investiție în sănătatea emoțională, educația și viitorul unui copil.
Împreună putem oferi mai mult decât ajutor. Putem oferi speranță, stabilitate și șansa unei noi direcții pentru o familie întreagă.
Deschisă către colaborări
Campania este deschisă colaborărilor cu ONG-uri, școli, grădinițe, licee, centre educaționale, asociații de părinți, clinici, companii, spații private, centre comunitare și instituții care doresc să susțină sănătatea emoțională a copiilor și familiilor.
Trimite e-mail Contact WhatsAppMesajul campaniei
Copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de părinți echilibrați.
De cele mai multe ori, schimbarea pe care o așteptăm de la copil începe cu schimbarea pe care suntem dispuși să o facem noi, ca adulți.
Împreună putem oferi speranță, stabilitate și șansa unei noi direcții pentru o familie întreagă.